Thursday, November 16, 2006 | Filed in:
Un zambet smecheresc si pe deplin multumit de sine ii ocupa jumatate din gura. Iesea frumos, tot mai frumos, parca aproape isi dorea ca el sa intarzie, desi nu-si putuse imagina la inceput ca va ajunge in acest moment. Dar de multe ori dai peste surprize in intuneric, nu era nimic de speriat. Va stii ea cand si cum sa schimbe tonul, in caz ca aparea necesitatea, deocamdata sa se lase in voia dansului si sa uite de momentul imediat urmator. Isi spuse ca lumina arata mult mai frumoasa acum, nu mai simtea teama, devenise intr-un fel ceva poate nu chiar superior fata de ea insasi dar in orice caz devenise placuta. Mult mai placuta.
Inchise ochii si ii tinu asa un timp. Bezna totala in care se scufunda nu o mai speria de mult. Aici isi gasea cu adevarat linistea si totodata era un spatiu unde putea gandi clar, fara ca vreo asonanta sa o tulbure. Exista o armonie suficienta ca sa-i dea siguranta. Iar acum, aici se afla bucurie. O bucurie speciala, la fel ca si lumea, identica in constructie cu toate celelalte, dar atat de diferita in esenta. Simtea caldura care o inconjura, si atingerea domoala a luminii. Mici clinchete ii strabateau corpul, facand ca zambetul sa-i cucereasca tot mai mult cealalta jumatate a gurii. Isi stranse usor una din maini si dadu din cap alene si se pregati pentru o noua idee. Ii mai trecuse de cateva ori prin minte, dar nu avusese ocazia sau poate vointa sa o experimenteze. Acum cu siguranta venise si acel moment.
Intinse mana, cu grija, aproape cu sfiala. Mai facuse asta, dar acum era un pic ciudat. Cand se intersecta cu lumina, primul instict a fost sa si-o retraga brusc, dar apoi se obisnui cu senzatia si incerca sa citeasca melodia ei. O putea distinge destul de bine, nu putea spune ca era foarte originala, insa parea sa aiba ceva intrigant in diverse intervale. Ceva care aparea si disparea, suficient cat sa-i starneasca teribil curiozitatea si, spre suprinderea ei, simti o usoara roseata in varful urechii. Emotiile...le detesta, dar iata cum isi faceau aparitia sa coloreze un pic intregul ansamblu. Le va putea face fata, de data asta cel putin, iar mai tarziu (poate impreuna cu el?) se va gandi cum sa le controleze mai abil. Pentru ca probabil asta o deranja cel mai tare la ele. Sentimentul acela de intamplare, de neasteptat. Nu se comparau cu o surpriza din necunoscut, un ritm ciudat in mijlocul armoniei. Acestea pur si simplu o stinghereau.
In momentul in care atinse peretele si zambetul ii ocupase intreaga gura, iar ochii cu siguranta ii straluceau. Poate la fel ca spectrul insusi. Isi plimba usor degetele pe suprafata comuna, dar misterioasa in felul ei. Atinsese pereti de cine stie cate sute de ori, si totusi acum era ceva diferit. Simplul fapt fizic, ca simtea ceva atingand un perete, nu avea nici o importanta, melodia oricum nu multi o puteau auzi (oare el putea? se va opri mirat si se va uita in jurul sau?). Acum o asculta tot mai atenta, avand grija sa nu-i scape nimic. In acelasi timp creea in mintea sa un amalgam de variante, cautand-o pe cea mai potrivita pentru ideea sa. Nu se grabea foarte tare, solutia potrivita era acolo, trebuia doar sa o potriveasca cu restul sunetelor. Totusi, nu era cazul sa riste, se apropia ora la care trebuia si el sa apara. Si acolo era o cu totul alta compozitie.
Acum era momentul pentru punctul culminant, ideea va iesi la suprafata si ea va stii, pentru viitor, adevarata sa valoare. Deja simtea cum emotiile o cuprind, poate chiar avea un usor tremurat, nu-si putea imagina ceva mai oribil pentru ea, dar nu mai conta. Dupa atata timp, din nou avea sansa sa experimenteze ceva nou, sa simta, sa vada sa auda ceea ce era al ei. Si numai al ei.
Inchise ochii si ii tinu asa un timp. Bezna totala in care se scufunda nu o mai speria de mult. Aici isi gasea cu adevarat linistea si totodata era un spatiu unde putea gandi clar, fara ca vreo asonanta sa o tulbure. Exista o armonie suficienta ca sa-i dea siguranta. Iar acum, aici se afla bucurie. O bucurie speciala, la fel ca si lumea, identica in constructie cu toate celelalte, dar atat de diferita in esenta. Simtea caldura care o inconjura, si atingerea domoala a luminii. Mici clinchete ii strabateau corpul, facand ca zambetul sa-i cucereasca tot mai mult cealalta jumatate a gurii. Isi stranse usor una din maini si dadu din cap alene si se pregati pentru o noua idee. Ii mai trecuse de cateva ori prin minte, dar nu avusese ocazia sau poate vointa sa o experimenteze. Acum cu siguranta venise si acel moment.
Intinse mana, cu grija, aproape cu sfiala. Mai facuse asta, dar acum era un pic ciudat. Cand se intersecta cu lumina, primul instict a fost sa si-o retraga brusc, dar apoi se obisnui cu senzatia si incerca sa citeasca melodia ei. O putea distinge destul de bine, nu putea spune ca era foarte originala, insa parea sa aiba ceva intrigant in diverse intervale. Ceva care aparea si disparea, suficient cat sa-i starneasca teribil curiozitatea si, spre suprinderea ei, simti o usoara roseata in varful urechii. Emotiile...le detesta, dar iata cum isi faceau aparitia sa coloreze un pic intregul ansamblu. Le va putea face fata, de data asta cel putin, iar mai tarziu (poate impreuna cu el?) se va gandi cum sa le controleze mai abil. Pentru ca probabil asta o deranja cel mai tare la ele. Sentimentul acela de intamplare, de neasteptat. Nu se comparau cu o surpriza din necunoscut, un ritm ciudat in mijlocul armoniei. Acestea pur si simplu o stinghereau.
In momentul in care atinse peretele si zambetul ii ocupase intreaga gura, iar ochii cu siguranta ii straluceau. Poate la fel ca spectrul insusi. Isi plimba usor degetele pe suprafata comuna, dar misterioasa in felul ei. Atinsese pereti de cine stie cate sute de ori, si totusi acum era ceva diferit. Simplul fapt fizic, ca simtea ceva atingand un perete, nu avea nici o importanta, melodia oricum nu multi o puteau auzi (oare el putea? se va opri mirat si se va uita in jurul sau?). Acum o asculta tot mai atenta, avand grija sa nu-i scape nimic. In acelasi timp creea in mintea sa un amalgam de variante, cautand-o pe cea mai potrivita pentru ideea sa. Nu se grabea foarte tare, solutia potrivita era acolo, trebuia doar sa o potriveasca cu restul sunetelor. Totusi, nu era cazul sa riste, se apropia ora la care trebuia si el sa apara. Si acolo era o cu totul alta compozitie.
Acum era momentul pentru punctul culminant, ideea va iesi la suprafata si ea va stii, pentru viitor, adevarata sa valoare. Deja simtea cum emotiile o cuprind, poate chiar avea un usor tremurat, nu-si putea imagina ceva mai oribil pentru ea, dar nu mai conta. Dupa atata timp, din nou avea sansa sa experimenteze ceva nou, sa simta, sa vada sa auda ceea ce era al ei. Si numai al ei.
Wednesday, November 01, 2006 | Filed in:
Intuneric, flori albe...Pasi ce rasuna pe ciment, al caror sunet danseaza cu celelalte zgomote difuze. Lumini ici si colo, de diferite culori, departate si rigide. Aer rece, respingator si totusi cu un farmec aparte. Si mai ales ganduri, calcule, imagini si ceata.
Alerga prin aceasta lume, o lume ca oricare alta. O lume dintre atatea altele, identica in aspect, asemanatoare in valoare si unica in miraj. Fara primejdii aparente, caci ele erau inghitite de intuneric, iar intunericul era fratele ei. "Al meu", gandea zambindu-si in sine, in timp ce incetinea ritmul. Trebuia sa fie pe acolo pe undeva, ii spusese clar ca-l va recunoaste dupa acel detaliu pe care numai el il stiau, misterul lor, baza creatie propriului univers. Va fi ceva instant, nu incapea nici un dubiu. La fel cum facuse de atatea ori in viata ei de pana atunci, tumultoasa dar nu exagerata. Era deja o obisnuinta, lucrurile veneau de la sine atata timp cat respecta principiile mecanismului. Si nu vedea vreun motiv sa nu faca asa si de asta data, avusese succes aproape tot timpul. Iar cand nu, oricum nu fusese nimic, iata-o acum facand acelasi lucru. Lumea se misca in cercuri.
Alerga prin aceasta lume, o lume ca oricare alta. O lume dintre atatea altele, identica in aspect, asemanatoare in valoare si unica in miraj. Fara primejdii aparente, caci ele erau inghitite de intuneric, iar intunericul era fratele ei. "Al meu", gandea zambindu-si in sine, in timp ce incetinea ritmul. Trebuia sa fie pe acolo pe undeva, ii spusese clar ca-l va recunoaste dupa acel detaliu pe care numai el il stiau, misterul lor, baza creatie propriului univers. Va fi ceva instant, nu incapea nici un dubiu. La fel cum facuse de atatea ori in viata ei de pana atunci, tumultoasa dar nu exagerata. Era deja o obisnuinta, lucrurile veneau de la sine atata timp cat respecta principiile mecanismului. Si nu vedea vreun motiv sa nu faca asa si de asta data, avusese succes aproape tot timpul. Iar cand nu, oricum nu fusese nimic, iata-o acum facand acelasi lucru. Lumea se misca in cercuri.
O nota ii rasuna in minte. Nu o putea recunoaste, era smechera, se pitea frumos prin spatele gandurilor, pe langa plictiseala din acea zi, strecurandu-se alaturi de emotii. Nu-i placea sa recunoasca, poate chiar le dispretuia, dar emotiile acelea existau si dadeau si ele culoare lumii. Ii cunostea insa cauza, asa ca se opri in loc si se concentra. "De undeva de acolo trebuie sa vina." Isi arata cu un gest locul unde umbra unui stalp de iluminat se intersecta cu un zid proaspat varuit ce aproape avea o stralucire spectrala. Iar asta nu-i placea, fiindca se temea de aparitii. Acelea puteau sa-i strapunga fratele intuneric si sa ajunga la ea. Atunci solutiile ce-i ramaneau se subtiau suparator de mult. Ii mai ramaneau florile, iar la asta nu ar fi vrut sa ajunga. Pentru ca dupa flori...frunzele ar fi cazut...definitiv. Tresari involuntar, poate din cauza gandului, poate din cauza unui val de racoare ce i se strecurase pe sub maneca hainei.
Ar fi vrut sa-i intoarca spatele acelei pete care se intersecta inoportun cu lumea ei si crea asa o disonanta suparatoare. Dar era imposibil, nu-l putea astepta stand cu spatele. Isi incheietura mainii la nas, un gest pe care nu-si mai amintea de unde-l deprinsese. Simti bratara veche acolo, iar asta o linisti. Creatie absoluta, puterea de a face acea pata sa vina la ea sa joace dupa muzica ei. Nu avea de ce sa o refuze, la fel ca si el. Chiar si asa, inca nu era timpul lui, asa ca putea incerca. Nu avea ce pierde.
Primele note tasnira brusc, creand ritmul melodiei, hotararea de neinfrant si maretia deosebita. Deja stia ca va fi o compozitie speciala, din felul armonios in care lumina spectrala le receptionase. Ca intotdeauna, nici pozitiv nici negativ, se incadrasera perfect, urmand a dicta de acolo mersul celorlalte. Pauza. O mica inspiratie pentru a asigura cursul urmatoarei parti. Nu era chiar cel mai potrivit aer, gatul ii zvacnise a nemultumire, dar se putea descurca. O scurta privire in lateral -el inca nu se zarea- si o seama de note pornira din nou spre tinta. Erau joase, suficiente cat sa creeze o mica vibratie, o miscare imperceptibila dar extrem de importanta pentru melodia in sine. Armonia se cree din nou, totul mergea ideal. Urmara cateva miscari alternante, aparea deja o mica intentie intru mersul general al cantecului. Nu era nici o problema, spectrul le accepta fara sa opuna rezistenta. Ii placeau, nu aveau de ce sa nu-i placa. Poate chiar incepea sa-si doreasca mai multe.
Ar fi vrut sa-i intoarca spatele acelei pete care se intersecta inoportun cu lumea ei si crea asa o disonanta suparatoare. Dar era imposibil, nu-l putea astepta stand cu spatele. Isi incheietura mainii la nas, un gest pe care nu-si mai amintea de unde-l deprinsese. Simti bratara veche acolo, iar asta o linisti. Creatie absoluta, puterea de a face acea pata sa vina la ea sa joace dupa muzica ei. Nu avea de ce sa o refuze, la fel ca si el. Chiar si asa, inca nu era timpul lui, asa ca putea incerca. Nu avea ce pierde.
Primele note tasnira brusc, creand ritmul melodiei, hotararea de neinfrant si maretia deosebita. Deja stia ca va fi o compozitie speciala, din felul armonios in care lumina spectrala le receptionase. Ca intotdeauna, nici pozitiv nici negativ, se incadrasera perfect, urmand a dicta de acolo mersul celorlalte. Pauza. O mica inspiratie pentru a asigura cursul urmatoarei parti. Nu era chiar cel mai potrivit aer, gatul ii zvacnise a nemultumire, dar se putea descurca. O scurta privire in lateral -el inca nu se zarea- si o seama de note pornira din nou spre tinta. Erau joase, suficiente cat sa creeze o mica vibratie, o miscare imperceptibila dar extrem de importanta pentru melodia in sine. Armonia se cree din nou, totul mergea ideal. Urmara cateva miscari alternante, aparea deja o mica intentie intru mersul general al cantecului. Nu era nici o problema, spectrul le accepta fara sa opuna rezistenta. Ii placeau, nu aveau de ce sa nu-i placa. Poate chiar incepea sa-si doreasca mai multe.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
