Thursday, November 16, 2006 | Filed in:
Un zambet smecheresc si pe deplin multumit de sine ii ocupa jumatate din gura. Iesea frumos, tot mai frumos, parca aproape isi dorea ca el sa intarzie, desi nu-si putuse imagina la inceput ca va ajunge in acest moment. Dar de multe ori dai peste surprize in intuneric, nu era nimic de speriat. Va stii ea cand si cum sa schimbe tonul, in caz ca aparea necesitatea, deocamdata sa se lase in voia dansului si sa uite de momentul imediat urmator. Isi spuse ca lumina arata mult mai frumoasa acum, nu mai simtea teama, devenise intr-un fel ceva poate nu chiar superior fata de ea insasi dar in orice caz devenise placuta. Mult mai placuta.
Inchise ochii si ii tinu asa un timp. Bezna totala in care se scufunda nu o mai speria de mult. Aici isi gasea cu adevarat linistea si totodata era un spatiu unde putea gandi clar, fara ca vreo asonanta sa o tulbure. Exista o armonie suficienta ca sa-i dea siguranta. Iar acum, aici se afla bucurie. O bucurie speciala, la fel ca si lumea, identica in constructie cu toate celelalte, dar atat de diferita in esenta. Simtea caldura care o inconjura, si atingerea domoala a luminii. Mici clinchete ii strabateau corpul, facand ca zambetul sa-i cucereasca tot mai mult cealalta jumatate a gurii. Isi stranse usor una din maini si dadu din cap alene si se pregati pentru o noua idee. Ii mai trecuse de cateva ori prin minte, dar nu avusese ocazia sau poate vointa sa o experimenteze. Acum cu siguranta venise si acel moment.
Intinse mana, cu grija, aproape cu sfiala. Mai facuse asta, dar acum era un pic ciudat. Cand se intersecta cu lumina, primul instict a fost sa si-o retraga brusc, dar apoi se obisnui cu senzatia si incerca sa citeasca melodia ei. O putea distinge destul de bine, nu putea spune ca era foarte originala, insa parea sa aiba ceva intrigant in diverse intervale. Ceva care aparea si disparea, suficient cat sa-i starneasca teribil curiozitatea si, spre suprinderea ei, simti o usoara roseata in varful urechii. Emotiile...le detesta, dar iata cum isi faceau aparitia sa coloreze un pic intregul ansamblu. Le va putea face fata, de data asta cel putin, iar mai tarziu (poate impreuna cu el?) se va gandi cum sa le controleze mai abil. Pentru ca probabil asta o deranja cel mai tare la ele. Sentimentul acela de intamplare, de neasteptat. Nu se comparau cu o surpriza din necunoscut, un ritm ciudat in mijlocul armoniei. Acestea pur si simplu o stinghereau.
In momentul in care atinse peretele si zambetul ii ocupase intreaga gura, iar ochii cu siguranta ii straluceau. Poate la fel ca spectrul insusi. Isi plimba usor degetele pe suprafata comuna, dar misterioasa in felul ei. Atinsese pereti de cine stie cate sute de ori, si totusi acum era ceva diferit. Simplul fapt fizic, ca simtea ceva atingand un perete, nu avea nici o importanta, melodia oricum nu multi o puteau auzi (oare el putea? se va opri mirat si se va uita in jurul sau?). Acum o asculta tot mai atenta, avand grija sa nu-i scape nimic. In acelasi timp creea in mintea sa un amalgam de variante, cautand-o pe cea mai potrivita pentru ideea sa. Nu se grabea foarte tare, solutia potrivita era acolo, trebuia doar sa o potriveasca cu restul sunetelor. Totusi, nu era cazul sa riste, se apropia ora la care trebuia si el sa apara. Si acolo era o cu totul alta compozitie.
Acum era momentul pentru punctul culminant, ideea va iesi la suprafata si ea va stii, pentru viitor, adevarata sa valoare. Deja simtea cum emotiile o cuprind, poate chiar avea un usor tremurat, nu-si putea imagina ceva mai oribil pentru ea, dar nu mai conta. Dupa atata timp, din nou avea sansa sa experimenteze ceva nou, sa simta, sa vada sa auda ceea ce era al ei. Si numai al ei.
Inchise ochii si ii tinu asa un timp. Bezna totala in care se scufunda nu o mai speria de mult. Aici isi gasea cu adevarat linistea si totodata era un spatiu unde putea gandi clar, fara ca vreo asonanta sa o tulbure. Exista o armonie suficienta ca sa-i dea siguranta. Iar acum, aici se afla bucurie. O bucurie speciala, la fel ca si lumea, identica in constructie cu toate celelalte, dar atat de diferita in esenta. Simtea caldura care o inconjura, si atingerea domoala a luminii. Mici clinchete ii strabateau corpul, facand ca zambetul sa-i cucereasca tot mai mult cealalta jumatate a gurii. Isi stranse usor una din maini si dadu din cap alene si se pregati pentru o noua idee. Ii mai trecuse de cateva ori prin minte, dar nu avusese ocazia sau poate vointa sa o experimenteze. Acum cu siguranta venise si acel moment.
Intinse mana, cu grija, aproape cu sfiala. Mai facuse asta, dar acum era un pic ciudat. Cand se intersecta cu lumina, primul instict a fost sa si-o retraga brusc, dar apoi se obisnui cu senzatia si incerca sa citeasca melodia ei. O putea distinge destul de bine, nu putea spune ca era foarte originala, insa parea sa aiba ceva intrigant in diverse intervale. Ceva care aparea si disparea, suficient cat sa-i starneasca teribil curiozitatea si, spre suprinderea ei, simti o usoara roseata in varful urechii. Emotiile...le detesta, dar iata cum isi faceau aparitia sa coloreze un pic intregul ansamblu. Le va putea face fata, de data asta cel putin, iar mai tarziu (poate impreuna cu el?) se va gandi cum sa le controleze mai abil. Pentru ca probabil asta o deranja cel mai tare la ele. Sentimentul acela de intamplare, de neasteptat. Nu se comparau cu o surpriza din necunoscut, un ritm ciudat in mijlocul armoniei. Acestea pur si simplu o stinghereau.
In momentul in care atinse peretele si zambetul ii ocupase intreaga gura, iar ochii cu siguranta ii straluceau. Poate la fel ca spectrul insusi. Isi plimba usor degetele pe suprafata comuna, dar misterioasa in felul ei. Atinsese pereti de cine stie cate sute de ori, si totusi acum era ceva diferit. Simplul fapt fizic, ca simtea ceva atingand un perete, nu avea nici o importanta, melodia oricum nu multi o puteau auzi (oare el putea? se va opri mirat si se va uita in jurul sau?). Acum o asculta tot mai atenta, avand grija sa nu-i scape nimic. In acelasi timp creea in mintea sa un amalgam de variante, cautand-o pe cea mai potrivita pentru ideea sa. Nu se grabea foarte tare, solutia potrivita era acolo, trebuia doar sa o potriveasca cu restul sunetelor. Totusi, nu era cazul sa riste, se apropia ora la care trebuia si el sa apara. Si acolo era o cu totul alta compozitie.
Acum era momentul pentru punctul culminant, ideea va iesi la suprafata si ea va stii, pentru viitor, adevarata sa valoare. Deja simtea cum emotiile o cuprind, poate chiar avea un usor tremurat, nu-si putea imagina ceva mai oribil pentru ea, dar nu mai conta. Dupa atata timp, din nou avea sansa sa experimenteze ceva nou, sa simta, sa vada sa auda ceea ce era al ei. Si numai al ei.
This entry was posted on 11:11 PM
You can follow any responses to this entry through
the RSS 2.0 feed.
You can leave a response,
or trackback from your own site.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
2 comments:
Bloody briliant.
Like the words, the text, everything.
It's perfect
good start
Post a Comment