Timp si Suflet

O altă trăsătură foarte “celebră” printre oameni este optimismul. În general lumea recomandă să debordezi de acesta fiindcă este cheia succesului în viață. Și atunci vedem o serie de oameni cu rânjete hidoase permanente, care chiar dacă pe ceruri se prefigurează apocalipsa, ei nici nu bagă de seama și continuă sa facă ce făceau și până atunci. Și sunt fericiți. Alți oameni preferă o manieră precaută. Tot timpul se gândesc la ce e mai rău și îmbătrânesc analizând fiecare detaliu și temându-se la fiecare pas mai important. Ei vor face totdeauna pasul pe loc, sigur că vor supraviețui, dar totodată timpul nu-i mai bagă în seamă. Rămân ca niște exponate în muzeul lumii. Și sunt fericiți. Extreme.
Ce este optimismul? O definiție simplă ar fi că este acea voce interioară care îți spune că lucrul pe care intenționezi să-l faci nu va aduce consecințe negative asupra ta. Vei reuși. Aici se poate observa că a fi optimist și atât nu este suficient. Optimismul te privește numai pe tine și consecințele asupra ta, dar rareori îți aduce în atenție și restul mediului din jur. Optimismul poate fi prezent și la niște medici care se pregătesc de o operație pentru a salva o viață, dar și la niste asasini care se pregătesc să termine o alta. Optimismul nu discriminează, este universal valabil. Cu toate acestea, e doar un element, o altă rotiță în mecanismul care determină o anume decizie sau acțiune a noastră. Însă el s-a strecurat foarte comod exact în ultima fază a evaluării consecințelor de dinainte de decizie. În general, tocmai optimismul ne determină dacă să dăm sa nu undă verde. Dacă ne uităm în istorie, observăm ca această modalitate de a acționa uneori a generat succese imense, alteori dezastre cumplite. Echidistant. Neutru.
Așa că, având în vedere acestea, este oare o virtute sau un defect să ai acest optimism? Nu putem găsi un răspuns cert, uneori e înger, alteori demon, o variabilă cât se poate de diferită în fiecare situație. Și așa ajungem să constatăm încă o calitate umană care la suprafață poate părea ceva extrem de pozitiv, calitate intes și agresiv promovată de societate, dar care de fapt înseamnă relativ puțin. Este doar un alt filtru prin care trecem gândurile noastre. Departe de a fi decisiv. Doar noi îl facem să fie așa. Ne place să ne creem iluzia reușitei, fără să ne gândim prea mult la restul. Ne propunem ceva și trebuie să reușim, fiindcă așa ar spune legile naturii și ale oamenilor organizați. Trecem peste orice piedică, indiferent cât de dificilă și optimismul ne este alături, ne spune că vom reuși. E ca un drog ce te poate face nu doar să-ți imaginezi, ci și să-ți creezi propriul viitor. Pare atât de simplu...
Dar eu vin și te întreb: fără să neg aceste calități, te-ai gândit vreodată pe deplin la ceea ce faci atunci când te încarci cu optimism? Majoritatea vor spune cu siguranță da și poate vor avea dreptate. Însă întrebarea ar trebui să rămână și ea să-ți fie aproape în toate momentele în care zburi pe aripile optimismului. Să fi conștient și lucid încontinuu.
Aceasta ar fi mai degrabă cheia către succesul pozitiv nu doar pentru tine, dar și pentru ceilalți. Să fi cu adevărat conștient. Aici ajungem pe partea celalaltă, la cei care optimismul este ceva străin, aproape interzis. Nu trebuie să-ți fie frică de rău. Nici de nou. Nici de responsabilitate sau consecințe. Atunci când facem ceva, numai noi suntem stăpâni pe ceea ce facem. Pe tot drumul, nu doar la începutul și sfârșitul său. Oriunde ai fi, oricum ai fi, poți în orice moment să schimbi lucrurile în oricare mod posibil. Poți face din eden iadul absolut sau invers. Dar secretul constă în puterea de a deschide ochii. De a vedea mai departe decât ești lăsat să vezi. De a vedea mai departe decât vrei tu să vezi. De a vedea frumusețea cerului, a stelelor, a timpului, a infinitului însuși. Să îți dai seama că fiind o parte a universului, trebuie să fi unic, să mergi mai departe, să te descoperi. Atunci vei înțelege. Vei înțelege până și frumusețea unei lacrimi dintr-un ochi sfâșiat de iubire.
Mă gandesc acum la tine, ca întotdeauna, acolo unde ești, atât de departe. Și tu erai optimistă. Și optimismul tău mă ghida și pe mine, chiar dacă eu eram mult mai sceptic. Dar am mers împreună mai departe până când același optimism a terminat visul acela frumos. Și ne-a adus pe amândoi acolo suntem azi. Tu poate ești fericită. Eu număr stelele și fac din ele chipul tău. Poate păstrez și eu un optimism orb atunci când astfel revăd frumusețea ta, gândindu-mă cât de mult mi-e dor de tine și că poate într-o zi vei fi din nou aici. Până la urmă, o iluzie te poate încălzi mai tare decât cea mai puternică realitate.