Timp si Suflet

   A trecut si Pastele de anul acesta, o mare sarbatoare care...a trecut ca si neobservata pentru mine. Iar faptul asta ma pune pe ganduri si ma face sa ma gandesc la ea. Paradox: cand un eveniment de amploare se petrece in viata cuiva, si individul participa in intregime la el, urmarea e ca va ramane plin de amintiri, dar niciodata nu se va gandi la acel eveniment. Daca insa evenimentul parea de amploare si trece neobservat, individul tinde sa se gandeasca destul de mult.
   Si totusi, Pastele e doar o sarbatoare religioasa, s-ar zice. Cu atat mai mult o sarbatoare apartinand unei religii care a devenit, conform opiniei unui cunoscut, artificiala. Teribil de artificiala. Si atunci ar rezulta ca numai daca crezi foarte tare in aceasta religie, si te dedici ritualurilor sale mai poti sa simti ceva. In mare masura, adevarat. Si totusi...abia acum imi pun intrebarea ce inseamna Pastele pentru mine.
   Cred in Dumnezeu insa ma opun practicilor crestinismului. Cu toate astea, nu ma declar protestant, fiindca n-am nici un interes sa propovaduiesc ceea ce cred in privinta asta. Imi vad de religie in sufletul meu. Asadar, obisnuitele semnificatii ale Pastelui sunt ca si nule pentru mine. Dar nu pot sa nu fiu interesat de ce s-a intamplat atunci. Asa ca apelez la constiinta crestina comuna si descopar istoria cu Iisus care a fost rastignit si mai apoi a inviat, prin gratie divina, pentru a-si desavarsi misiunea pe Pamant. Si de aici semnificatiile obisnuite, Dumnezeu atotputernic, izbavirea pacatosilor si toate cele. Ok, de acord, insa mai sunt unele lucruri care eu am senzatia ca scapa "opiniei publice". Cum ramane cu omul Iisus?
   Astfel am gasit eu o semnificatie personala a acestei sarbatori, pornind de la intrebarea asta. Pe scurt: eu de Paste celebrez izbanda alegerii personale. Explicatia porneste de la ideea ca omul acesta, Iisus a facut o alegere. In Biblia de astazi ne este data toata povestea ca un film, in care actorii au un scenariu si in concluzie stiu ce au de facut. Nu prea se vorbeste de incertitudini sau alegeri. Stim prea bine insa ca in viata normala nu e tocmai asa, aceste doua lucruri avand un factor decisiv de multe ori. Asadar, si omul Iisus a avut precis parte de ele. Chiar luand in considerare relatia sa cu Dumnezeu, eu cred ca a avut libertatea deplina sa nu faca ceea ce a facut. Si ca totul a fost o alegere a sa. Cu ce s-a ales? Cu o suferinta considerabila si moarte. Insa apoi Iisus a inviat, iar acest fapt a pus bazele crestinismului. Daca invierea sa este sau nu materiala, nu prea conteaza. Cert este ca alegerea sa a triumfat, in ciuda faptului ca in calea ei s-a interpus insusi moartea.
   Trist este ca ideea de crestinism pe care el a dat-o oamenilor astazi a ajuns sa fie mult schimbata, cred ca pentru el ar fi de nerecunoscut. Asta este insa alta dezbatere. Iisus omul si-a propus ceva. Ceva aproape imposibil. Ceva care stia ce-i va aduce. Insa nu a renuntat. Ce si-a propus el, ramane de discutat, insa esenta, esenta acestei sarbatori, pentru mine cel putin e clara: nu renunta niciodata la ceea ce simti.