Timp si Suflet

    Ce se mai poate spune despre povestita si ras-povestita tema a sfarsitului lumii? Am senzatia ca s-au explorat aproape toate variantele prin care ar putea sa se intample aceasta. Au fost analizate toate cataclismele posibile si imposibile, s-au facut previziuni, s-a verificat in ce stare mai sunt razboaiele mondiale, extraterestrii au fost si ei luati la rost...Tema sfarsitului preocupa o gramada de oameni si probabil ca majoritatea indivizilor si-au dat macar o data cu parerea despre acest fapt. Evident ca vesnica disputa religie-stiinta a acaparat si acest eveniment si exista controverse serioase, fiecare tinandu-si partea.
    Ce m-a determinat sa ma gandesc si eu la acest lucru? Niste versuri:

    "When man has found
      All earthly treasures
      Stars will fall,
      A lion will rise
      And he will
      Break the seventh seal"  

    Ele mi-au adus in vedere o intrebare, care ar fi legatura intre personal si sfarsit? Majoritatea variantelor despre apocalipsa arata viziuni generale, cu mase de oameni care fac diverse lucruri pozitive sau negative, generand un atare conflict de proportii si apoi, cu influenta mai mult sau mai putina a unor factori externi se produce evenimentul in cauza.
    Dar daca noi insine putem produce sfarsitul, fara un razboi, fara sa distrugem natura, fara vreun asteriod hoinar si fara extraterestrii patimasi? Daca lumea insusi poate fi distrusa de fiecare in parte, aproape fara a-si da seama? Revin la ce spuneam mai in urma despre definitia lumii. Lumea, in viziunea mea, nu e doar partea de suprafata, nivelul fizic, care intr-adevar poate fi distrus in modalitatile prezentate. Dar evident, lumea nu exista doar acelui element, ci mai sunt atatea, despre care se zice prea putin. Ceea ce facem fiecare oare nu influenteaza cursul existentei?
    Ma refer la cum privim lumea, la valorile dupa care ne ghidam, daca ne ghidam dupa asa ceva si la partea spirituala a fiecaruia. Cum aceasta la multi tinde sa dispara, evident ca lumea se mecanizeaza, iar orice masina are un timp finit de functionare, oricat de lung ar fi acesta. Cate persoane mai mediteaza la starea lor de a fi, la evolutia lor ca oameni? Aceste lucruri au fost inlocuita de sintagma "a trai viata". Sa-ti traiesti viata a ajuns sa insemne o multitudine de lucruri care in mod ciudat exclud aceste doua activitati care mie mi se par vitale. Si care nu necesita nici timp nici bani ci doar suflet. Suflet si deschidere fata de el.
    Dar sufletul a ajuns chestiune de facut misto. De multe ori daca spui ca te preocupa lumea spirituala esti luat in deradere si invitat sa te lasi de faze inutile si expirate. Altii spun ca realitatea inseamna cu totul si cu totul alte notiuni si sunt gata sa-si exprime filosofii nihiliste, care nu sunt deloc rele, ca tot veni vorba.
     Si totusi o lume in care oamenii uita ce au interior si mai mult decat atat, calca acel lucru in picioare e o lume care se distruge. Incet sigur si pe interior, astfel incat se crede ca e o simpla iluzie, imaginatia celor care nu stiu sa-si traiasca viata. Dar daca acest proces se va duce pana la capat, lumea insasi se va auto-distruge, se va razvrati impotriva propriei sale esente. Si atunci totul capata un sens...