Exit Mundi

    Ce se mai poate spune despre povestita si ras-povestita tema a sfarsitului lumii? Am senzatia ca s-au explorat aproape toate variantele prin care ar putea sa se intample aceasta. Au fost analizate toate cataclismele posibile si imposibile, s-au facut previziuni, s-a verificat in ce stare mai sunt razboaiele mondiale, extraterestrii au fost si ei luati la rost...Tema sfarsitului preocupa o gramada de oameni si probabil ca majoritatea indivizilor si-au dat macar o data cu parerea despre acest fapt. Evident ca vesnica disputa religie-stiinta a acaparat si acest eveniment si exista controverse serioase, fiecare tinandu-si partea.
    Ce m-a determinat sa ma gandesc si eu la acest lucru? Niste versuri:

    "When man has found
      All earthly treasures
      Stars will fall,
      A lion will rise
      And he will
      Break the seventh seal"  

    Ele mi-au adus in vedere o intrebare, care ar fi legatura intre personal si sfarsit? Majoritatea variantelor despre apocalipsa arata viziuni generale, cu mase de oameni care fac diverse lucruri pozitive sau negative, generand un atare conflict de proportii si apoi, cu influenta mai mult sau mai putina a unor factori externi se produce evenimentul in cauza.
    Dar daca noi insine putem produce sfarsitul, fara un razboi, fara sa distrugem natura, fara vreun asteriod hoinar si fara extraterestrii patimasi? Daca lumea insusi poate fi distrusa de fiecare in parte, aproape fara a-si da seama? Revin la ce spuneam mai in urma despre definitia lumii. Lumea, in viziunea mea, nu e doar partea de suprafata, nivelul fizic, care intr-adevar poate fi distrus in modalitatile prezentate. Dar evident, lumea nu exista doar acelui element, ci mai sunt atatea, despre care se zice prea putin. Ceea ce facem fiecare oare nu influenteaza cursul existentei?
    Ma refer la cum privim lumea, la valorile dupa care ne ghidam, daca ne ghidam dupa asa ceva si la partea spirituala a fiecaruia. Cum aceasta la multi tinde sa dispara, evident ca lumea se mecanizeaza, iar orice masina are un timp finit de functionare, oricat de lung ar fi acesta. Cate persoane mai mediteaza la starea lor de a fi, la evolutia lor ca oameni? Aceste lucruri au fost inlocuita de sintagma "a trai viata". Sa-ti traiesti viata a ajuns sa insemne o multitudine de lucruri care in mod ciudat exclud aceste doua activitati care mie mi se par vitale. Si care nu necesita nici timp nici bani ci doar suflet. Suflet si deschidere fata de el.
    Dar sufletul a ajuns chestiune de facut misto. De multe ori daca spui ca te preocupa lumea spirituala esti luat in deradere si invitat sa te lasi de faze inutile si expirate. Altii spun ca realitatea inseamna cu totul si cu totul alte notiuni si sunt gata sa-si exprime filosofii nihiliste, care nu sunt deloc rele, ca tot veni vorba.
     Si totusi o lume in care oamenii uita ce au interior si mai mult decat atat, calca acel lucru in picioare e o lume care se distruge. Incet sigur si pe interior, astfel incat se crede ca e o simpla iluzie, imaginatia celor care nu stiu sa-si traiasca viata. Dar daca acest proces se va duce pana la capat, lumea insasi se va auto-distruge, se va razvrati impotriva propriei sale esente. Si atunci totul capata un sens...

PS: Mai sunt pesimisti care cred ca lumea e deja terminata, dar un personaj celebru a spus o data, dupa ce a reusit sa-si implineasca propria lume: "asteapta si nadajduieste"

Haos

    Privesc la ninsoarea frumoasa de afara. Iarna e anotimpul meu preferat. Nu stiu ce se poate compara cu dansul fulgilor, mai ales noaptea cand lumina lampioanelor de pe strazi se reflecta in ei si cerul devine portocaliu, zici ca e un vesnic apus ori rasarit de soare.
    Dar privindu-i si incercand sa-i inteleg, primul cuvant care-mi vine in minte e haos. Toti acei fulgi vin in cel mai pur haos. Insa de la nivelul nostru se vede ca si ordine. Ninsoarea intr-un fel pare ordonata, fiecare fulg pare a-si pastra distanta, da o impresie liniara. Dar daca te uiti mai atent si mai cu bucurie vezi cum fiecare are drumul lui si se poticneste la tot pasul de ceilalti, si se rasuceste, si isi schimba directia si viteza, pentru ca apoi sa aterizeze te miri pe unde, inainte ca multi altii sa navaleasca in acelasi punct.
   Dar mai interesant, rezultatul acestui haos este ceva unitar: stratul de zapada...
 

Bach et Imago Mundi

    Astazi am ascultat cateva compozitii de J.S. Bach, luand o mica pauza de la rockul cel de toate zilele. Si in timp ce armoniile muzicii clasice se desfasurau maiestuos, iar eu imi imaginam in joaca instrumentele si felul in care canta, mi-au venit cateva reflectii despre lume, laolalta cu vorbele unui anume Uli John Roth auzite cu ceva timp in urma.
    Se spunea ca lumea isi gaseste o reprezentare in muzica, iar omul spiritual este construit asemeni muzicii. Sufletul sau intr-adevar pare a contine laolalta armonie, schimbari de ritm, violenta, intensitate, calm, dominare sau dispersare. Si omul are, la fel ca si muzica, un tempo, un interval mai rapid sau mai lent la care aceste elemente si multe altele se succed sau dimpotriva se intercaleaza. Omul poate fi un maret haos sau o de constanta deplina. Si bineinteles, poate avea o multitudine de scopuri, iar pentru acestea ia forma diferitelor imagini ale lumii. Pentru ca atunci cand un element domina, muzica este analizata si denumita in jurul acelui element. La fel si cu oamenii.
    Ma gandesc insa ca aceste lucruri sunt elemente ale lumii, laolalta cu cel fizic. Acesta din urma pare predominant si, dupa cum am spus mai sus, lumea este asemuita cu el. As fi curios daca ar fi sa se mearga pe strada si sa fie oamenii intrebati ce este lumea, care ar fi raspunsurile. Eu cred ca majoritatea ar zice pamantul pe care traim, Terra, Universul sau creatia vreunei divinitati. Altii, mai putini probabil, ar spune oamenii care traiesc aici. Si cei mai putini ar aminti poate si de trasaturile spirituale ale omului. Dar eu ma intreb daca aceasta parte fizica este intr-adevar esenta ei.
    Oare fizicul nu exista oriunde in Univers, chiar si unde nu exista viata? Si atunci, poate el defini o lume, daca ea nu inseamna viata? In plus, regulile fizice sunt limitate, exista nenumarate controverse si enigme care arata ca tot ceea ce stim se aplica in cel mai bun caz in limitele Pamantului nostru. Pe cand o lume, este ceva cu limite mult mai largi, aproape incomprehensibile mintii umane. Dar nu si spiritului; acolo nu mai sunt limite, ci legaturi. Pentru a crea ceva, trebuie sa faci o legatura cu o parte a Universului, sa preiei si sa oferi ceva, sa devii una cu acel lucru sau stare. Astfel, capacitatile spirituale par a merge mult mai departe, chiar daca la un moment dat si ele vor deveni un lucru minor...
    E greu de concluzionat, fiindca aici a fost mai mult un zbor printre ganduri si nu vreo afirmatie. Asa ca tot ceea ce e mai sus e o tema de gandit si meditat...tot mai departe...
    


Links