Tuesday, September 11, 2007 | Filed in:
Aceasta pare a fi una dintre valorile cele mai preţuite şi râvnite de oameni. Totodată, una dintre valorile cele mai încălcate de aceştia. Paradoxal, majoritatea dintre noi am vrea libertate totală, să nu depindem de nimeni sau nimic, dar adesea ne grăbim să îngrădim libertatea altora, cu o frenezie remarcabilă faţă de alte activităţi. Şi pentru ca imaginea să fie penibilă până la capăt ne grăbim să enunţăm în acele momente diferite principii şi dorinţe despre libertate.
Ce este libertatea? Există mai multe definiţii, de la cele tehnice şi plictisitoare care se enunţă în legi sau ore de clasă până la simpla afirmaţie "să fac ce vreau, fără să se preocupe alţii de mine". Dar poate exista oare libertatea, oricare ar fi definiţia ei? Ca majoritatea lucrurilor, în stare pură nu prea se poate. Libertatea pură ar trebui să însemne o stare total lipsită de constrângeri de orice fel, dar şi care nu limitează libertatea celorlalţi. Dacă ieşim şi dăm această definiţie oamenilor de pe stradă probabil că mulţi vor spune că acţionează întocmai. Şi acesta ar fi un nou exemplu în care omul tratează lumea cu cea mai acută superficialitate.
O stare lipsita de orice constrângeri. La ce te gândeşti? La faptul că te poţi trezi la orice ore doreşti (deşi asta e tot mai rar)? La faptul că poţi să-ţi alegi dacă şi unde să studiezi sau să lucrezi? Sau că te întreţii singur, câştigi bani şi astfel poţi face în timpul liber exact ce te taie capul? Ori poate te gândeşti un pic mai departe, că poţi avea o opinie, oricare ar fi aceasta, poţi să fi contra conducerii şi să nu fi torturat sau eliminat? în fine, te gândeşti la faptul că poţi avea orice gusturi, mai mult sau mai puţin excentrice legate de mâncare, activităţi, hobby-uri, relaţii şi aşa mai departe?
De ce nu? Câte puţin din toate, probabil că asta trece prin capul multora dintre noi. Sunt aproximativ valabile? Da...atunci respectăm definiţia, suntem liberi.
În cazuri mult mai rare, unii oameni îşi vor aduce aminte şi de planul interior. Pentru că lipsa unor constrângeri externe dă iluzia unei libertăţi şi pune în evidenţă într-un mod extraordinar constrângerile din interior. Personalitate rigidă şi fără dispoziţie pentru ceva nou. Frica de inovaţie. Tendinţa către impunerea de reguli pentru alţii. Exagerarea în a cere respect şi a marja încontinuu cu acest aspect, ca şi cum ar fi ceva vital pentru omenire. Sau complacerea. O stare latentă în care traiul îţi este asigurat şi e chiar inutil să te agiţi mai mult sau să cauţi ceva nou. Cere efort, gândire, de ce să mai faci aşa ceva. Apoi mai există dispreţul, ura. Faţă de anumite lucruri sau faţă de oameni ori faţă de credinţă, religie. Faţă de o situaţie sau de timpul însuşi. Faţă de societate sau faţă de curente din artă. Faţă de viaţă...Mai eşti liber? Eu nu cred.
Religia ar putea fi o poartă către libertate. Ştim istorisiri despre oameni care au ajuns la stadii înalte cu ajutorul spiritului şi aceia poate că într-adevăr au fost liberi. Dar odată ce au ajuns la acel stadiu, ieşeau practic din această lume. Îşi creau propria dimensiune a existenţei şi ceea ce era în ei este pentru noi doar un mister.
Cine sunt oamenii pe care dacă-i întrebi "eşti liber?" cel mai probabil îţi vor răspunde da? Stai un pic să te gândeşti. Ai vreo variantă? Probabil ai să spui că nu e vreo categorie aparte, unii spun da, alţii spun nu, fiecare după cum se gândeşte în acel moment. Mai stai puţin să te gândeşti. Dar despre îndrăgostiţi ce zici? Crezi că îţi vor răspunde ei vreodată că nu sunt liberi?
Îi vezi tot timpul cum umblă, cu expresii pe chipuri de parcă întreaga lume ar fi a lor. Şi în acele momente poate chiar este. Mai mult decât atât, îşi exprimă tot timpul această libertate, a iubirii, prin gesturile atât de cunoscute. Pentru ei faptul că se sărută, se mângâie, îşi vorbesc tandru, se ţin de mână, sunt semne ale libertăţii absolute. Restul nu mai contează în acel moment, sunt doar ei...liberi. Dar îşi dau ei oare seama câte lumi închid cu acele mâini împreunate? Câte inimi poate frâng şi distrug printr-un simplu sărut? Cum libertatea unora devine cea mai rece şi întunecată carceră, doar din acele gesturi. Totodată ei nu pot fi vinovaţi, ar fi inuman să susţii asta. Însă nici cel care suferă, cel dedicat nu are vreo vină decât aceea a propriilor sentimente. Mai există libertate?
Dacă ai fi aici, mi-ai zâmbi discret aşa cum făceai adesea şi-mi încălzeai sufletul şi inima. M-ai lua de mână şi ai zice amuzată "da? chiar nu te crezi liber?". Iar eu te-aş ţine în braţe şi n-aş putea decât să mă pierd în mirosul tău minunat şi să uit tot ceea ce am gândit pănă acum, să alunec în iluzia de zi cu zi a lumii. Sub atingerea ta, raţiunea îşi pierdea utilitatea, iar iluzia devenea realitate. Da, poate închideam şi noi lumi şi libertăţi, dar în acel moment când îţi vedeam ochii în care străluceau viaţa şi pasiunea, nu-mi puteam dori decât să constrângem lumea în întregime, Universul, să fim doar noi doi, de mână şi să nu mai existe nimic altceva. Noi şi numai noi. Eliberează-te... şi vino la mine.
Ce este libertatea? Există mai multe definiţii, de la cele tehnice şi plictisitoare care se enunţă în legi sau ore de clasă până la simpla afirmaţie "să fac ce vreau, fără să se preocupe alţii de mine". Dar poate exista oare libertatea, oricare ar fi definiţia ei? Ca majoritatea lucrurilor, în stare pură nu prea se poate. Libertatea pură ar trebui să însemne o stare total lipsită de constrângeri de orice fel, dar şi care nu limitează libertatea celorlalţi. Dacă ieşim şi dăm această definiţie oamenilor de pe stradă probabil că mulţi vor spune că acţionează întocmai. Şi acesta ar fi un nou exemplu în care omul tratează lumea cu cea mai acută superficialitate.
O stare lipsita de orice constrângeri. La ce te gândeşti? La faptul că te poţi trezi la orice ore doreşti (deşi asta e tot mai rar)? La faptul că poţi să-ţi alegi dacă şi unde să studiezi sau să lucrezi? Sau că te întreţii singur, câştigi bani şi astfel poţi face în timpul liber exact ce te taie capul? Ori poate te gândeşti un pic mai departe, că poţi avea o opinie, oricare ar fi aceasta, poţi să fi contra conducerii şi să nu fi torturat sau eliminat? în fine, te gândeşti la faptul că poţi avea orice gusturi, mai mult sau mai puţin excentrice legate de mâncare, activităţi, hobby-uri, relaţii şi aşa mai departe?
De ce nu? Câte puţin din toate, probabil că asta trece prin capul multora dintre noi. Sunt aproximativ valabile? Da...atunci respectăm definiţia, suntem liberi.
În cazuri mult mai rare, unii oameni îşi vor aduce aminte şi de planul interior. Pentru că lipsa unor constrângeri externe dă iluzia unei libertăţi şi pune în evidenţă într-un mod extraordinar constrângerile din interior. Personalitate rigidă şi fără dispoziţie pentru ceva nou. Frica de inovaţie. Tendinţa către impunerea de reguli pentru alţii. Exagerarea în a cere respect şi a marja încontinuu cu acest aspect, ca şi cum ar fi ceva vital pentru omenire. Sau complacerea. O stare latentă în care traiul îţi este asigurat şi e chiar inutil să te agiţi mai mult sau să cauţi ceva nou. Cere efort, gândire, de ce să mai faci aşa ceva. Apoi mai există dispreţul, ura. Faţă de anumite lucruri sau faţă de oameni ori faţă de credinţă, religie. Faţă de o situaţie sau de timpul însuşi. Faţă de societate sau faţă de curente din artă. Faţă de viaţă...Mai eşti liber? Eu nu cred.
Religia ar putea fi o poartă către libertate. Ştim istorisiri despre oameni care au ajuns la stadii înalte cu ajutorul spiritului şi aceia poate că într-adevăr au fost liberi. Dar odată ce au ajuns la acel stadiu, ieşeau practic din această lume. Îşi creau propria dimensiune a existenţei şi ceea ce era în ei este pentru noi doar un mister.
Cine sunt oamenii pe care dacă-i întrebi "eşti liber?" cel mai probabil îţi vor răspunde da? Stai un pic să te gândeşti. Ai vreo variantă? Probabil ai să spui că nu e vreo categorie aparte, unii spun da, alţii spun nu, fiecare după cum se gândeşte în acel moment. Mai stai puţin să te gândeşti. Dar despre îndrăgostiţi ce zici? Crezi că îţi vor răspunde ei vreodată că nu sunt liberi?
Îi vezi tot timpul cum umblă, cu expresii pe chipuri de parcă întreaga lume ar fi a lor. Şi în acele momente poate chiar este. Mai mult decât atât, îşi exprimă tot timpul această libertate, a iubirii, prin gesturile atât de cunoscute. Pentru ei faptul că se sărută, se mângâie, îşi vorbesc tandru, se ţin de mână, sunt semne ale libertăţii absolute. Restul nu mai contează în acel moment, sunt doar ei...liberi. Dar îşi dau ei oare seama câte lumi închid cu acele mâini împreunate? Câte inimi poate frâng şi distrug printr-un simplu sărut? Cum libertatea unora devine cea mai rece şi întunecată carceră, doar din acele gesturi. Totodată ei nu pot fi vinovaţi, ar fi inuman să susţii asta. Însă nici cel care suferă, cel dedicat nu are vreo vină decât aceea a propriilor sentimente. Mai există libertate?
Dacă ai fi aici, mi-ai zâmbi discret aşa cum făceai adesea şi-mi încălzeai sufletul şi inima. M-ai lua de mână şi ai zice amuzată "da? chiar nu te crezi liber?". Iar eu te-aş ţine în braţe şi n-aş putea decât să mă pierd în mirosul tău minunat şi să uit tot ceea ce am gândit pănă acum, să alunec în iluzia de zi cu zi a lumii. Sub atingerea ta, raţiunea îşi pierdea utilitatea, iar iluzia devenea realitate. Da, poate închideam şi noi lumi şi libertăţi, dar în acel moment când îţi vedeam ochii în care străluceau viaţa şi pasiunea, nu-mi puteam dori decât să constrângem lumea în întregime, Universul, să fim doar noi doi, de mână şi să nu mai existe nimic altceva. Noi şi numai noi. Eliberează-te... şi vino la mine.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
