Inovația


Există foarte multe concepte și cugetări despre subiectul ”originalitate”. Ceea ce este unanim acceptat este că originalitatea este urmărită în special de artiști și de gânditori. Se poate spune că însăși existența lor depinde de această trăsătură aplicată creației lor. Ceilalți oameni poate nu urmăresc originalitate în creație, însă și-o doresc în modul lor de a fi sau în activitățile pe care ei le desfășoară. Ar fi frumos să mă pot opri aici și să spun că astfel am descris toți oamenii, în funcție de originalitatea pe care și-o doresc.

Din păcate însă, există și oameni pentru care originalitatea este ceva străin. Nu doar că nu o posedă, asta nu ar fi ceva atât de rău, dar ei nici măcar nu ar vrea să ajungă la ea. Mai grav, nici măcar nu se gândesc la această trăsătură. Ajung să se complacă și să susțină cu aroganță că n-are rost să se complice când totul lor le merge atât de bine. Desigur, nu se poate spune că nu există un grad de corectitudine în această afirmație. Pe de altă parte însă, să ne imaginăm că am fi arătat identic cu un vecin sau poate chiar cu vreo persoană apropiată. Nu se poate spune că asta ar fi fost o mare piedică în viață, dar nici foarte plăcut n-ar fi fost.

Imaginându-ne acest lucru putem apoi trage o concluzie interesantă: dacă ne opunem, ca oameni, să fim originali, ne răzvrătim într-un fel însăși împotriva naturii noastre. Nu oare arătăm cu toții diferit? Așa că logic ar fi ca această caracteristică fizică să meargă și mai departe, la nivel psihic. Și aici natura face pentru noi primul pas, oferindu-ne potențialul unei personalități distincte. De ce spun potențial? Pentru că restul este treaba noastră, a oamenilor. Personalitatea (în mod normal) se formează întâi cu ajutorul părinților, apoi se adaugă cei care apar în jurul nostru, iar mai apoi educația. Și, desigur, noi suntem cei care aranjăm piesele acestui puzzle, făcând asta mai mult sau mai puțin conștient.

Astfel vine și întrebarea ce mai rămâne de făcut pentru a fi original? Și ce este, la urma urmei, originalitate? După părerea mea, definiția e simplă: originalitatea este o trăsătură personală, unică, aplicată asupra unui lucru, fie el material sau abstract. Dar ce e mai frumos abia acum urmează: originalitatea nu are de ce să fie fundamentală. Sau, după cum ar spune unii oameni, ”roata nu mai trebuie inventată încă o dată”. În sprijinul acestei afirmații vine un exemplu foarte simplu: dacă e să ne gândim la oamenii care au scris istorie, au făcut descoperiri remarcabile sau au creat ceva ce dăinuie – nu aveau nimic în plus ca și construcție fizică; ba chiar, în ciuda părerii populare, nu aveau mai multe creiere. Originalitatea vine la fel de esențial ca și deosebirea dintre oameni. Așa că probabilitatea ca ea să nu poată apărea este ca și aceea de a vedea doi oameni identici.

Să vedem acum cum poate fi aplicat practic acest principiu. Să presupunem că vrem să realizăm o creație care să fie inovatoare. Modul obișnuit de acțiune în acest caz este să iei creațiile asemănătoare (în general cele care-ți plac, deoarece pe toate nu prea se poate), să le desfaci în componente esențiale, să studiezi cum erau ele legate una de alta și apoi să-ți pui problema cum poți face tu ceva nou cu toate acestea. Și stai o grămadă de vreme analizând și mestecând, în așteptarea combinației ideale. Ea sigur va veni la un moment dat, însă de multe ori timpii implicați sunt practici doar la scară universală...Ajungem de multe ori într-un astfel de blocaj, ne enervăm și aruncăm vina pe lipsa de talent, pe manuale proaste, pe vreme, pe vecinu’ de la 2 și așa mai departe, ca până la urmă să nu mai ajungem nicăieri.

Există oare vreo soluție? Există, venind însă cu prețul unui ”dar”. Există, dar nu e ușoară. Această soluție, în teorie, nu sună catastrofal: pune-te pe tine în propria-ți creație! Sună chiar foarte bine. Pe de altă parte însă, în momentul imediat următor îți dai seama că nu ai o idee concretă despre cum să faci asta. Așa că...să disperăm? Nu. O variantă ar fi să iei însușirile ce te definesc și să încerci să te gândești cum le-ai putea reprezenta cu mijloacele creației pe care vrei să o realizei. Îți limitezi destule posibilități, însă cu siguranță este un început mult mai bun decât analiza nesfârșită a creațiilor altora. Pentru că oricât de temeinică ar fi acea analiză, poți rămâne doar cu o imagine generală, pe când anumite detalii esențiale vor rămâne cunoscute doar creatorului.

A doua variantă este cea mai corectă și sigură. Dar...este și un paradox: pentru a putea avea o creație inovativă, cu marca ta personală în ea, trebuie să...creezi. Acel gen de creație oarbă, când parcă nimic nu te poate opri și ideile vin ca și cum ar fi fost dintotdeauna pregătite să țâșnească. Problema e că acele momente le punem în seama inspirației, iar atunci când nu simțim ”chemarea”, practic ajungem de unde am plecat. Totuși, eu cred că trebuie încercat. Creează ceva, n-are importanță ce, fără pretenția de a fi original sau de a avea o calitate extraordinară. Creează, iar apoi confruntă acel lucru cu propriul tău eu, propriul suflet, așa cum le știi doar tu.

Astfel, tu de fapt îți asculți propria persoană, care este prin excelență diferită de toate celelalte, așa că fără îndoială poate aduce ceva diferit. Uită-te apoi peste ce ai creat, acum analizează, fiindcă există șanse mari să găsești acolo elemente ce se află și în tine. Uneori evidente, alteori extrem de subtile. Dacă reușești asta, ai găsit cheia inovației. Continuă să creezi, însă încearcă acum să acorzi o mică atenție acelor descoperiri. În timp ce gândurile curg, încearcă să anticipezi și controlezi prezența mărcilor personale. Dar nu le forța și nu le folosi doar pe acelea. Totul e să nu te oprești și să te concentrezi nu asupra actului creativ ci a creației însăși. Nu te teme de a încerca. Uneori poate nu vezi din prima, însă repetând analiza proprie le vei zări până la urmă acolo și porțile încet se vor deschide. Mai mult, vei ajunge să te cunoști tot mai bine și să vezi cât de ușor e totul. Ca un dans...

***
Un dans printre stele, în zorii dimineții. De la o stea la alta mă poartă lumina Lunii. Pare că se grăbește, imediat apare cealaltă, sora ei cea dragă. Am zburat împreună toată noaptea. Am trecut pe lângă șoapte și suflete rătăcite. Prin gheață și foc. Dar ea, Luna, m-a protejat. Îi spusesem despre căutarea și iubirea mea. Mi-a zâmbit discret și m-a dus până la Capătul Universului. Vedeam toți aștrii scăldându-se într-o mare de culori. Pe margine și printre culori se mai putea zări culoarea neagră, însă era un negru liniștitor ce părea că îmbrățișează acele culori precum o mamă grijului. Luna apoi mi-a spus: ”vino cu mine, o să vezi cea mai frumoasă stea.”

M-a luat de mână și ne-am avântat împreună printre culori. Le-am văzut pe fiecare, tot timpul rămânând uimit de linștea și căldura din fiecare. Ne zâmbeau când treceam pe lângă ele și aruncau asupra noastră o ploaie de petale, fiecare având o altă nuanță și un alt miros, în timp ce atingerea lor, suavă și catifelată, mă umplea de speranță. În final, am ajuns alături de Lună din nou la Capăt. Cu ochii, zvâcnindu-i jucăuși, mi-a spus: ”acum știi care e cea mai frumoasă?”

Îmi era cu neputință să spun, așa că am răspuns timid: ”infinitatea?” Izbucni în râs, iar din râsul ei noi culori și noi aștri se profilară în spațiul negru. Apoi îmi luă din nou mâna și își atinse buzele de ea, făcându-mă să simt fiori puternici. Începu după aceea să-mi plimbe palma neglijent prin aer, iar eu observam că în urma ei totul se colorează în auriu. Făcu apoi o mișcare bruscă, iar pe acel loc rămase un punct luminos – era un nou astru.

”Universul, în direcția asta, este infinit. Noi suntem însă o parte din esența sa, așa că iată, oricine poate să-l înnoiască. Nu există bariere pentru aceasta, decât cele pe care noi înșine ni le punem, ascultându-i pe alții și lăsându-i să ne închidă ochii. Iată-i însă acum ce sunt, doar niște puncte ce nici nu se văd. Iar cea mai frumoasă stea...tocmai ai creat-o! Și o ținusei atâta timp în tine. Mai sunt atâtea altele acolo, nu te opri, niciodată nu te opri să crezi. Atunci ele vor veni cu siguranță.”

M-am uitat mai de aproape la steaua din fața mea. Avem lacrimi în ochi, și mi-am dat seama că acea stea erai tu.

 

0 comments:


Links