CARPE DIEM

Timpul își  pierde relevanța. Privești, arunci un zâmbet, faci loc unei lacrimi…și brusc aproape a mai trecut un an. Iar apoi ți-e frică să privești înapoi, să vezi dacă ai reușit să nu pierzi prea multe clipe prețioase. Asta deși, la urma urmei, n-ai avea de ce să disperi. Știai că cea mai pură forumă de energie, cea care dă naștere tuturor particulelor din care este alcătuit Universul are (teoretic) o formă neregulată?

La fel de anevoios e și timpul. Și la fel e și viața noastră. Dar din nou, nu avem de ce să ne întristăm. O undă sonoră elementară are o formă sinusoidală, constantă – sus, jos, sus, jos…fără să ne spună mare lucru. Un instrument însă are o formă complexă, iar sunetul său e încântă (sau înfioară) adesea. Totuși și el este o undă, cu suișuri și coborâșuri, abrupte, fine, neașteptate sau (de ce nu?) în totală lipsă de logică.

Doar prin această mică introspecție în mecanismele naturii putem găsi o mică speranță. Fiindcă într-o undă, după o pantă descendentă, oricât de brutală și prelungă ar fi, urmează una ascendentă, uneori subtilă, uneori mai brutală ca opusa ei. La fel există și posibilitatea inversă. Dar cert este că această combinație de urcări și coborâri formează unda finală, îi dau identitate. Și cum nu există lucru material care să nu posede în nucleul său această ordine firească, înseamnă că și tu, ca om, dacă-ți negi identitatea te revolți chiar împotriva existenței.

Ce înseamnă însă acest lucru? Să-ți negi identitatea…Nu ține de personalitate, nu atât de mult… Nu se referă la aceia ce se mulțumesc în a copia pe alții și a depinde de ei. Nu e vorba de cei ce nu arată independență și sunt conduși de alții. Este și aceasta o formă de identitate, oricât de negativă ar fi. Adevărata problemă a identității însă se manifestă atunci când stai pe loc. Când refuzi să faci alegeri sau arunci consecințele lor pe factori externi. Și, ironia sorții, chiar așa va fi: factorii externi vor prelua controlul, iar identitatea ta va fi pierdută.

Soluția în acest caz este foarte simplă: eliminarea letargiei de zi cu zi. Să nu mai ”pierdem” nicio secundă din timpul nostru. Da, acele momente goale, fără direcție, fără simțuri; le avem cu toții în fiecare zi și poate că acum a venit momentul să ne debarasăm de ele. Căci acelea sunt momentele în care timpul trece cu adevărat, la o viteză fantastică. Câteva minute goale…și a mai trecut o zi. O zi din viața noastră, o zi ce nu se va mai întoarce prea curând. Și cine e vinovat pentru asta? Doar noi însine. Fiindcă tot noi controlăm trecerea timpului în propria perspectivă. Singur, el nu are relevanță, este doar o dimensiune transparentă.

E nevoie, e oare nevoie să amintesc fiecăruia dintre noi cât de important e faptul că avem această viață? Nu are importanță cum e ea în acest moment sau cum a fost până acum, deoarece totul se poate schimba oricând. Binele și răul oscilează tot timpul în esența Universului, iar rezultanta lor interacționează permanent cu simțurile noastre. Direct spus, fiecare moment e altfel. Staticul nu-și gâsește loc în adâncurile materiei. Astfel, atunci când îmbrățișăm acest static nu facem decât să pierdem o experiență.

Sigur, se poate argumenta că, în concordanță cu cele spuse mai sus, experiența respectivă poate fi nefastă. Iar apoi s-ar putea sa fie urmată de una poate și mai negativă și tot așa până când lucrurile vor lua în sfârșit un sens contrar. Iar aici singura variabilă este timpul, dacă spunem că ”poate trece o perioadă îndelungată” până la respectiva schimbare de direcție. Dar oare nu spuneam mai sus că putem controla această variabilă, stric în elementul nostru? Poți face asta pur și simplu trăind fiecare clipă.

A trăi clipa nu înseamnă doar distracție și cât mai multă noutate pentru simțuri, indiferent de natura ei. Acesta este un crez modern, dar care, după părerea mea, intră deja în detalii. Și oricum are o lacună importantă. A trăi clipa înseamnă doar să fi conștient de interacțiunea dintre fiecare simț al tău și lume. Iar apoi să-ți dai seama că această interacțiune creeză tot timpul ceva nou. O nouă descoperire sau chiar și numai o nouă constatare în fiecare secundă. Mai e loc de plictiseală aici.

Consider că una din greșelile majore pe care o fac oamenii astăzi e că au uitat să înțeleagă și să simtă lucrurile simple. Banalul a devenit un cuvânt și o stare ce stârnește antipatie. A devenit ceva ce trece pe lângă noi fără să ne dăm seama, fiindcă suntem în permanentă așteptare de ceva complex, senzațional, special – o schimbare. Iar atunci când astfel de lucruri doar se întrevăd în zare noi forțăm acea așteptare a lor și accelerăm trecerea timpului. Și astfel din nou pierdem…pierdem experiențe, pierdem identitate.

Orice experiență, pozitivă sau negativă, generează identitate. Mai frumos e că o experiență pur și simplu are aceeași valoare, însă noi inventăm diferite sisteme de referință și împărțim orbește lucrurile. Cum ar fi dacă ne-am da seama că a merge la întâmplare pe stradă este o experiență la fel de validă ca un tur printr-un parc de distracții? Pentru mulți poate părea de neconceput, iar o explicație obiectivă este într-adevăr greu de realizat.

Ajunge însă să încerci să te gândești la asta și să găsești o aplicație personală a acestui sistem. Sau doar consderă asta o provocare. Ori, dacă chiar vrei, o glumă. Dar încearcă să găsești o valoare banalului. În timp vei găsi lucruri minunate. Iar timpul nu are relevanță, depinde doar de tine…

 

2 comments:

sunetul-mai-tare said...

Bine zici...uneori chiar te enerveaza când vezi "legumele" ferindu-se de drobul de sare sau aşteptând venirea lui cristos...ma rog..cu "H"..cred:))
Dar..na..sunt tipuri şi tipuri de oameni..

Blowjob Bunny said...

Frumos.Ar fi daca oamenii ar asculta.